:

2 Cronici 27

1

Iotam era în vârstă de douăzeci şi cinci de ani când a început să domnească şi a domnit şaisprezece ani în Ierusalim. Şi numele mamei lui era Ieruşa, fiica lui Ţadoc.

2

Şi el a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI, conform cu tot ceea ce Ozia, tatăl lui, a făcut; totuşi nu a intrat în templul DOMNULUI. Şi totuşi poporul s-a purtat corupt.

3

El a construit poarta înaltă a casei DOMNULUI şi pe zidul din Ofel a construit mult.

4

Mai mult, a construit cetăţi în munţii din Iuda şi în păduri a construit cetăţui şi turnuri.

5

S-a luptat de asemenea cu împăratul amoniţilor şi i-a învins. Şi copiii lui Amon i-au dat în acelaşi an o sută de talanţi de argint şi zece mii de măsuri de grâu şi zece mii de orz. Tot atât i-au plătit copiii lui Amon, deopotrivă în al doilea an şi în al treilea.

6

Astfel Iotam a devenit puternic, deoarece şi-a îndreptat căile înaintea DOMNULUI Dumnezeul său.

7

Şi restul faptelor lui Iotam şi toate războaiele lui şi căile lui, iată, ele sunt scrise în cartea împăraţilor lui Israel şi Iuda.

8

Era în vârstă de douăzeci şi cinci de ani când a început să domnească şi a domnit şaisprezece ani în Ierusalim.

9

Şi Iotam a adormit cu taţii lui şi l-au îngropat în cetatea lui David; şi Ahaz, fiul său, a domnit în locul său.

Link: